Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
  • Ghid turistic
TOP 10 cele mai frumoase drumuri din România. Trasee spectaculoase și obiective turistice de neratat

Sursa foto: Colaj unsplash.com

TOP 10 cele mai frumoase drumuri din România. Trasee spectaculoase și obiective turistice de neratat

Prima pagină » TOP 10 cele mai frumoase drumuri din România. Trasee spectaculoase și obiective turistice de neratat

Descoperă cum arată TOP 10 cele mai frumoase drumuri din România. Acestea traversează zone istorice și pur și simplu îi fascinează pe turiști cu peisajele unice în lume.

România este una dintre cele mai pitorești țări din Europa, cu drumuri spectaculoase care taie munții, șerpuiesc printre păduri și oferă priveliști de vis. Fie că ești pasionat de condus, fotografie sau pur și simplu vrei să descoperi natura dintr-o perspectivă unică, iată care sunt cele mai bune 10 drumuri din țara noastră, fiecare cu propriile sale „comori” turistice.

-->

Transfăgărășanul și Transalpina sunt, cu siguranță, printre cele mai cunoscute. O călătorie pe acestea reprezintă o experiență în sine și merită trăită de oricine își dorește să combine adrenalina condusului pe trasee spectaculoase cu descoperirea unor locuri de poveste.

TOP 10 cele mai frumoase drumuri din România

Iată care sunt rutele din România pe care trebuie să le străbați măcar o dată în viață.

1. Transfăgărășan (DN7C) – „Cel mai frumos drum din lume”

Transfăgărășanul este poate cel mai faimos drum din România, urcând până la 2.042 de metri, în apropiere de Lacul Bâlea. A fost construit între anii 1970 și 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Au fost folosite șase milioane de kilograme de dinamită, rezultatul fiind unul de excepție.

Popularitatea lui la nivel internațional a crescut mai ales după ce Jeremy Clarkson l-a descris, în emisiunea Top Gear, drept „cel mai bun drum din lume”. În total are 90 de kilometri, dar trebuie avută atenție – sectorul aflat între Cascada Bâlea și Piscu Negru este deschis doar câteva luni pe an (n.r. în general din iulie și până în noiembrie).

Atracții turistice din zonă:

  • Lacul și Cascada Bâlea
  • Cetatea Poenari
  • Barajul Vidraru
  • Cabana Capra

2. Transalpina (DN67C) – „Drumul Regelui”

Transalpina este cea mai înaltă șosea din lume. Cunoscută și ca „Drumul Regelui”, traversează Munții Parâng, atingând altitudinea de 2.145 de metri în Pasul Urdele. Este un traseu alpin spectaculos, care leagă localitățile Novaci (Gorj) și Sebeș (Alba), fiind deschis doar în sezonul cald. Cu o lungime totală de aproape 150 de kilometri, traversează patru județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba.

Atracții turistice din zonă:

  • Lacul Oașa
  • Rânca
  • Peștera Muierilor și Peștera Polovragi
  • Mănăstirea Polovragi
  • Cheile și Valea Gilortului

3. Transrarău – „Drumul Comorilor”

Transrarăul (DJ175B) este un drum mai puțin cunoscut, dar extrem de pitoresc, care urcă spre Pietrele Doamnei, oferind priveliști asupra Munților Rarău. Are o lungime de 28 de kilometri și ajunge la o altitudine de 1.400 de metri. Este ideal pentru cei care caută liniște, aer curat și natură autentică. Pe traseu poți vizita:

Atracții turistice din zonă:

  • Pietrele Doamnei
  • Punctul de belvedere Skywalk
  • Mănăstirea Rarău
  • Cheile Zugrenilor
  • Cabana Rarău
  • Câmpulung Moldovenesc

4. Transbucegi (DJ713) – drumul către Sfinx și Babele

Transbucegiul (DJ713) este supranumit și Drumul Babelor și este de o frumusețe rară. Inaugurat în 2013, oferă acces auto până aproape de Platoul Bucegi, fiind o rută spectaculoasă. Chiar dacă are numai 20 de kilometri, peisajele asupra Văii Prahovei și a „inimii” Munților Bucegi sunt impresionante.

Atracții turistice din zonă:

  • Sfinxul și Babele
  • Cheile Zănoagei
  • Cabana Piatra Arsă
  • Cascada Șapte Izvoare și Cascada Urlătoarea
  • Crucea Eroilor de pe Caraiman
  • Lacul Bolboci („marea din Bucegi”)

5. Valea Cernei (DN67D) – între munți și izvoare termale

Această șosea străbate Parcul Național Domogled – Valea Cernei, între Băile Herculane și Baia de Aramă. Este un traseu liniștit, ales în special de cei care își doresc relaxare în mijlocul naturii.

Atracții turistice din zonă:

  • Băile Herculane
  • Cheile Corcoaia
  • Cascada Vânturătoarea
  • Parcul Național Domogled – Valea Cernei

6. Transapuseana – „Transalpina de Apuseni”

Transapuseana este un drum județean care străbate Munții Trascău, din Apuseni. A fost realizat parțial din fonduri europene (n.r. aproximativ 73 de milioane de euro) și rivalizează la frumusețe cu Transfăgărășan și Transalpina. Inaugurat în 2024, are o lungime de 78 de kilometri și este al doilea drum ca lungime din România care străbate un masiv muntos. Este ideal pentru iubitorii de liniște, drumeții și natură neatinsă.

Atracții turistice din zonă:

  • Satul de vacanță Vârtop – Arieșeni
  • Cheile Râmeților și Mănăstirea Râmeț
  • Vârful Pleașa
  • Cheile Geogelului

7. Pasul Tihuța (DN17) – legătura magică dintre Ardeal și Bucovina

Tihuța este un pas montan legendar, situat la o altitudine de 1201 de metri și aflat între Bistrița și Vatra Dornei. A devenit cunoscut turiștilor străini din romanul Dracula al lui Bram Stoker. Drumul până acolo oferă priveliști extraordinare spre Munții Rodnei, Munții Călimani și Munții Suhard.

Atracții turistice din zonă:

  • Castelul Dracula din Pasul Tihuța
  • Stațiunea Piatra Fântânele
  • Vatra Dornei

8. Valea Oltului (DN7) – drumul spectaculos de-a lungul râului Olt

Drumul urmează cursul râului Olt printr-un defileu spectaculos, între Râmnicu Vâlcea și Sibiu. Este un culoar cu o istorie extrem de bogată – a fost unul dintre drumurile romane cele mai importante din Dacia. Parcurge 47 de kilometri prin munți, prin peisaje de senzație.

Atracții turistice din zonă:

  • Mănăstirea Cozia
  • Mănăstirea Turnu
  • Stațiunea Călimănești
  • Castrul Roman Arutela
  • Băile Olănești și Băile Govora

9. Orșova – Cazanele Dunării (DN57)

Este unul dintre cele mai frumoase drumuri de pe malul Dunării, perfect pentru un road trip de neuitat. Zona este spectaculoasă în orice anotimp.

Atracții turistice din zonă:

  • Chipul lui Decebal
  • Mănăstirea Mraconia
  • Cazanele Dunării
  • Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier

10. Gura Humorului – poarta de intrare în inima Bucovinei

Deși nu este un drum montan clasic (n.r. 470 de metri), cel care traversează Gura Humorului reprezintă un nod important pentru călătorii care vor să exploreze nordul Moldovei.

Atracții turistice din zonă:

  • Mănăstirea Voroneț
  • Parcul Ariniș
  • Pârtia Șoimul
  • Salina Cacica

Dacă vă doriți să călătoriți fără mașină, atunci merită să plecați la drum pe Via Transilvanica („Drumul care unește”).

Postat în Destinații de vacanță, Vacanțe în România
Tagged cele mai frumoase drumuri romania, gura humorului, orsova, pasul tihuta, transalpina, transapuseana, transbucegi, transfagarasan, transrarau, valea oltului
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Cum vor fi acordate voucherele de vacanță în 2026! O nouă schimbare radicală a procedurii
Lacul Bled, din Slovenia, desemnat cel mai relaxant loc din Europa   

Din aceeasi categorie

cazari-neobisnuite-europa-castel-franta

Unde poți petrece o vacanță într-un castel, far sau moară de vânt. Țările europene cu cele mai neobișnuite cazări

Citeste mai mult...
Castelul Bran, pe lista locațiilor recomandate turiștilor de Halloween 2026

Transilvania, recomandată turiștilor pentru o vacanță de Halloween 2026: „Regiunea subestimată a Europei!”

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Ghid turistic
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

animawings bilete avion ieftine bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta grecia mamaia ryanair tarom turism romania vacante romania wizz air


Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
CONTACT
Despre noi | Politica de cookies | Politica de confidentialitate | Termene și condiții
© Chef de Vacanță. Toate drepturile rezervate.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}