Românii ar putea zbura direct spre capitala Chinei. Air China analizează lansarea unei rute regulate între Beijing și București, potrivit boardingpass.ro. Ar fi prima conexiune directă a companiei asiatice către România.

Sursa foto: unsplash.com
Românii ar putea zbura direct spre capitala Chinei. Air China analizează lansarea unei rute regulate între Beijing și București, potrivit boardingpass.ro. Ar fi prima conexiune directă a companiei asiatice către România.
Zborurile dintre Beijing și Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni ar urma să fie operate de patru ori pe săptămână. Discuțiile despre intrarea Air China pe piața din România circulă de la începutul anului. Nu există însă vreo confirmare oficială în privința aprobărilor acordate de Administrația Aviației Civile din China pentru operarea cursei către România.
Air China ar intenționa chiar să extindă ruta până la Zagreb, capitala Croației, conform Croatian Aviation. Bucureștiul ar deveni astfel un punct intermediar pe conexiunea Asia – Europa de Sud-Est.
Jurnaliștii croați susțin că Air China e în curs de a obține aprobările necesare pentru a opera zborul București – Zagreb . Aceste curse ar urma să debuteze în august 2026 și să fie operate cu aeronave de tip Airbus A330-200.
În prezent nu există zboruri directe între București și Beijing, iar călătoriile implică de obicei escală la Istanbul, Doha, Frankfurt sau Viena. Dacă Air China va începe să opereze zboruri directe, acestea ar urma să dureze aproximativ 10 ore.
Distanța dintre cele două orașe este de aproximativ 7.000 de kilometri, iar Airbus A330-200 este un avion folosit frecvent de companiile asiatice pentru curse lung-curier de acest tip. Aeronava poate transporta în general între 220 și 260 de pasageri, în funcție de configurație.
Și alte companii aeriene chineze și-au exprimat interesul în trecut pentru țara noastră. China Eastern Airlines, China Southern Airlines și Loong Air au obținut în toamna lui 2025 autorizațiile necesare pentru zboruri către București. Niciuna nu a lansat însă până acum curse spre Aeroportul din Otopeni.
Legăturile aeriene dintre România și China sunt limitate în prezent la zborurile cargo, dedicate transportului de mărfuri.
Cursa București – Beijing ar deveni a doua rută lung-curier regulată din România, după zborurile către New York operate de HiSky.
Beijing s-a clasat ani la rând în TOP 100 cele mai bune orașe din lume. Metropola cu aproape 23 de milioane de locuitori pur și simplu îi fascinează pe vizitatori.