Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
  • Ghid turistic
Totul despre un city-break de vis în Viena. Bilete de avion, obiective turistice de top, cele mai bune cazări și restaurante

Sursa foto: unsplash.com

Totul despre un city-break de vis în Viena. Bilete de avion, obiective turistice de top, cele mai bune cazări și restaurante

Prima pagină » Totul despre un city-break de vis în Viena. Bilete de avion, obiective turistice de top, cele mai bune cazări și restaurante

Află aici tot ce trebuie să știi înainte de a îți programa un city-break în Viena. În acest articol poţi afla toate informaţiile necesare pentru un city-break de vis în capitala Austriei: cât costă un bilet de avion, cele mai bune cazări şi restaurante, cele mai atractive obiective turistice şi alte ponturi pentru un sejur de neuitat.

-->

Viena este unul dintre obiectivele de neratat pentru turiştii din toată lumea. Fosta capitală a Imperiului Habsburgic a înregistrat un nou record de vizite în 2024. 18,9 milioane de șederi de cel puțin o noapte au fost anul trecut, peste 9 % față de anul precedent. Veniturile aduse de turiști au depășit un miliard de euro încă din luna octombrie. Viena este și locul unuia dintre cele mai apreciate târguri de Crăciun din lume.

Cum să călătoreşti în Viena. Detalii despre un city-break

Românii au numeroase opțiuni de zbor spre capitala Austriei. Operatorul low-cost Ryanair are curse zilnice între București și Viena în cea mai mare parte a anului, cu excepția lunilor friguroase, în care sunt cinci zboruri dus-întors pe săptămână. Prețurile zborului sunt accesibile. Poți găsi un bilet dus-întors chiar și pentru 40 de euro, în funcție de perioada aleasă. Și durata zborului e scurtă, de aproximativ o oră și jumătate.

Și Austrian Airlines operează zboruri zilnice între cele două capitale. Prețul biletelor e însă mai mare: pentru un tichet dus-întors ar trebui să scoți din buzunar, în mod normal, peste 100 de euro.

Cei care au teamă de avion trebuie să știe că în Viena se poate ajunge, direct din București, și cu trenul. Călătoria durează însă peste 18 ore. Singurul tren direct pleacă din București Nord la ora 15:07 și ajunge în Viena a doua zi dimineață, la 8:20. La întors, trenul părăsește gara din Viena la 19:42 și ajunge în Gara de Nord a Capitalei a doua zi, la 15:26. Un bilet dus-întors la clasa a doua costă 770 de lei, iar la cușetă între și 874 și 941 de lei.

Mai ieftină este călătoria cu autobuzul. FlixBus oferă curse directe între București și Viena. Prețurile variază, însă poți găsi un bilet dus-întors și pentru aproximativ 500 de lei. Călătoria durează însă peste 20 de ore.

Cum ajungi de la aeroport în centrul Vienei

Există mai multe opţiuni de transport între aeroport și centrul Vienei. Cea mai rapidă dintre ele este trenul City Airport Train (CAT), care te duce în doar 16 minute la stația Viena Mitte, fără nicio stație pe traseu. Prețul unui drum este de 15 euro, iar un bilet dus-întors te costă 25 de euro. Trenul circulă între orele 6:06 și 23:38.

O altă opțiune de tren, mult mai ieftină, este traseul S7, care te duce la stația Viena Mitte în aproximativ 23 de minute, dar cu două stații pe parcurs. Un bilet într-o singură direcție costă de peste trei ori mai puțin, numai 4,40 euro. Trenul S7 circulă între orele 4:41 și 22:19.

Turiștii au și varianta autobuzului. Vienna Airport Lines 2 transportă turiștii la stația Schwedenplatz, aflată chiar în “inima” Vienei, în 20 de minute, în schimbul a 10,5 euro. Un tichet dus-întors costă 17,5 euro, iar autobuzele au o frecvență de 30 de minute.

Cum să te cazezi convenabil în Viena. Cele mai bune hoteluri pentru un city-break de vis

Viena beneficiază de o multitudine de oferte de cazare pentru milioanele de vizitatori, astfel încât poţi găsi şi variante convenabile pentru sejurul din capitala Austriei, TripAdvisor a alcătuit şi un top 10 al celor mai bune hoteluri din Viena:

1. Hotel Kaiserhof
2. The Harmonie Viena, BW Premier Collection
3. Boutique Hotel Donauwalzer
4. Austria Classic Hotel Wien
5. Boutique Hotel Am Stephansplatz
6. Boutiquehotel Das Tyrol
7. Hilton Vienna Park
8. Ibis Styles Wien City
9. Novotel Wien Hauptbahnhof
10. Andaz Vienna Am Belvedere

Ponturi pentru un city-break în Viena, capitala Austriei

– Vienna Pass îți poate fi de folos pe perioada sejurului în Viena. În acest fel poți avea acces gratuit sau reduceri la numeroase atracții turistice din Viena.

–  Este indicat să cumperi bilete online dacă dorești să vizitezi obiectivele turistice majore, precum Palatul Schonbrunn, pentru a evita cozile de la intrare. Și pentru a asista la un concert sau spectacol, cea mai bună soluție este de a achiziționa biletele din timp.

– Transportul public este foarte bine pus la punct și convenabil în Viena. Poți ajunge relativ rapid în orice punct al orașului, astfel încât închirierea unei mașini nu e neapărat necesară, dacă nu ai de gând să mergi și în alte orașe în timpul sejurului.

Cele mai importante obiective turistice din Viena

Palatul Schönbrunn reprezintă un simbol al istoriei Habsburgilor și impresionează prin arhitectura sa barocă. Interiorul este magnific, cu explicații inclusiv în limba română, în cele 40 de camere care pot fi vizitate. Nici grădinile imperiale nu trebuie ocolite cu niciun chip. Palatul este desemnat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și este locul de naștere al împăratului Franz Joseph.

Palatul Belvedere, renumit pentru galeriile sale de artă, este un alt reper turistic al fostei capitale imperiale. MuseumsQuartier este un alt complex cultural impresionant, unde iubitorii de artă clasică și contemporană se vor simți ca acasă.

Palatul Belvedere / unsplash.com
Palatul Belvedere / unsplash.com

Palatul Hofburg a fost reședința habsburgilor timp de șase secole. Acum este sediul oficial al președintelui austriac. Complexul este format din 18 clădiri cu 2.600 de camere și 19 curți. Printre principalele atracții din Hofburg se numără Apartamentele Imperiale, Muzeul Sisi și Colecția de Argint.

Catedrala Sfântul Ștefan este un simbol al Vienei. Construită în secolul al XIV-lea, în stil gotic, biserica impresionează prin turla înaltă de 136 de metri, unde poți ajunge dacă urci cele 343 de trepte. În turnul nordic se află cel mai mare clopot de biserică din Europa, cu o înălțime de 69 de metri.

Opera din Viena poate fi vizitată dacă achiziționezi un tur ghidat, pentru a descoperi secretele din spatele cortinei. Și participarea la un spectacol este de neratat pentru pasionații de muzică. Aceștia nu pot rata nici Mozarthaus, casa în care a locuit Wolfgang Amadeus Mozart în Viena, timp de 13 ani.

Celebrul parc Prater, unul dintre simbolurile Vienei, găzduiește Riesenrad, Roata Mare care îți oferă o priveliște de neuitat asupra capitalei Austriei.

Top 10 obiective turistice în Viena, conform timeout.com:

1. Concert de muzică clasică în Mozarthaus

2. Palatul Hofburg

3. Catedrala Sf. Ștefan

4. Muzeul Sigmund Freud

5. Palatul Belvedere

6. Cimitirul Central (Zentralfriedhof)

7. Amalienbad

8. The Naschmarkt

9. Demel

10. Roata Mare din Parcul Prater (Riesenrad)

Recomandări de restaurante în Viena

Șnițelul vienez este de neratat dacă te afli într-un city-break în Viena. Îl vezi oriunde în restaurantele tradiționale austriece, dar și în Naschmarkt, o piață unde vei găsi preparate locale pe toate gusturile. La capitolul dulciuri, în Viena nu trebuie să ocolești sachertorte (un tort cu ciocolată și gem) și nici celebrul ștrudel cu mere (apfelstrudel).

Top 10 restaurante din Viena, potrivit tripadvisor.com:

1. Wiener Wiaz Haus

2. Trattoria Toscana La No

3. Figlmuller

4. Black House Am Naschmarkt

5. Glacis Beisl

6. Turm Restaurant

7. Ribs of Vienna

8. Zum Wohl – Gasthaus

9. Gmoakeller

10. ef16 Restaurant

Postat în Destinații de vacanță, Ghid turistic
Tagged aeroport centru viena, belvedere viena, catedrala viena, city break viena, hofburg, hoteluri viena, obiective turistice viena, ponturi viena, prater, restaurante viena, schonbrunn, targ de craciun viena, zboruri bucuresti viena, zboruri viena
Leave a comment
Ciprian
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Dezastrul din Santorini capătă proporții. Peste 10.000 de oameni au părăsit insula, după sute de cutremure: „E mai rău decât în 1956”
Cum a reușit România să atragă 2.4 milioane de turiști străini în 2024: „Sunt un catalizator, o atracție pentru cei din apropierea țării!”   

Din aceeasi categorie

cazari-neobisnuite-europa-castel-franta

Unde poți petrece o vacanță într-un castel, far sau moară de vânt. Țările europene cu cele mai neobișnuite cazări

Citeste mai mult...
Castelul Bran, pe lista locațiilor recomandate turiștilor de Halloween 2026

Transilvania, recomandată turiștilor pentru o vacanță de Halloween 2026: „Regiunea subestimată a Europei!”

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Ghid turistic
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

animawings bilete avion ieftine bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta grecia mamaia ryanair tarom turism romania vacante romania wizz air


Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
CONTACT
Despre noi | Politica de cookies | Politica de confidentialitate | Termene și condiții
© Chef de Vacanță. Toate drepturile rezervate.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}