Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
  • Ghid turistic
Taxa pe care trebuie să o plătească turiștii care vizitează Rimetea, satul de poveste din România desemnat Destinația Anului 2025

Sursa foto: unsplash.com

Taxa pe care trebuie să o plătească turiștii care vizitează Rimetea, satul de poveste din România desemnat Destinația Anului 2025

Prima pagină » Taxa pe care trebuie să o plătească turiștii care vizitează Rimetea, satul de poveste din România desemnat Destinația Anului 2025

În acest an a fost introdusă o taxă pe care trebuie să o plătească turiștii care vizitează satul Rimetea din județul Alba. Localitatea a devenit tot mai populară în ultimii ani și a ajuns să fie recunoscută la nivel internațional. Totul a culminat cu premiul pe care l-a primit în competiția „Destinația Anului 2025”, acolo unde a câștigat primul loc la categoria „Sate de poveste”.

Satul atestat documentar încă din 1257 a devansat alte localități superbe din România: Mila 23 (Tulcea), Breb (Maramureș) și Biertan (Sibiu). Învecinată cu mai multe creste ale Munților Trascău, Rimetea este cunoscută și drept așezarea în care soarele răsare de două ori. Fenomenul natural are loc vara, când soarele dispare după Piatra Secuiului (1171 metri), înainte să își facă din nou apariția.

-->

Cu aproximativ 1000 de locuitori, Rimetea atrage zeci de mii de turiști din țară și străinătate. Cei care se cazează în pensiunile din sat trebuie să achite, din 2025, o taxă infimă.

Taxa pe care trebuie să o plătească turiștii care vizitează Rimetea în 2025

Asociația de Management al Destinației Turistice Rimetea, care îi reprezintă pe proprietarii a 26 de pensiuni, a cerut introducerea taxei de turism. Consiliul Local a aprobat hotărârea, care a intrat în vigoare în prima zi din acest an.

Persoanele care au peste 14 ani și care se cazează în Rimetea trebuie să achite 2 lei pe zi. Suma care se adună va fi investită în infrastructura locală.

„Discuțiile pe această temă, cu domnul primar, începute în 2024, au pornit de la ideea că mai sunt multe de făcut în domeniul infrastructurii în comuna noastră, iar banii colectați în urma perceperii acestei taxe ar putea fi folosiți la îmbunătățirea infrastructurii locale. Sperăm să ajungă cât mai mulți bani la bugetul local din aplicarea acestei taxe!

Asociația noastră deja a pus niște indicatoare în sat. Din taxele pe care le-am adunat noi pentru asociație, am pus bănuții și am făcut opt indicatoare turistice de informare. Pentru că nu se știa pe unde găsești casa cea mai veche, care-i moara de apă și pe care stradă și așa mai departe. Deci acestea sunt deja montate și avem în vedere să montăm și alte panouri turistice”, a declarat Annamaria Kiraly, președinta Asociației de Management al Destinației Turistice Rimetea, pentru ziarulunirea.ro.

Rimetea a fost și principala atracție a anului 2024. În fostul „burg” se găsește cea mai veche moară de apă in Apuseni (1752), care este funcțională, dar și o casă „monument”, construită de un miner, în 1668, și renovată după anul 2004. De aproape trei decenii satul Rimetea a intrat într-un proces complex de conservare a patrimoniului cultural și natural. A primit recunoaștere de la Comisia Europeană, fiind recompensat cu premiul Europa Nostra. Acum tocmai a câștigat o categorie la „Destinația anului 2025”.

În Alba Iulia a fost înlăturată taxa turistică

Turiștii plătesc taxa la structurile de cazare turistică, separat față de celelalte servicii. Prin comparație, în Alba Iulia hotelierii au cerut ca taxa turistică de 5.2 lei/persoană/noapte să fie înlăturată. Consiliul Local a acceptat, după un 2024 de coșmar, în care turismul pur și simplu s-a „prăbușit”.

Taxa era introdusă încă de la 1 ianuarie 2019, iar banii erau virați în bugetul local. Hotelierii s-au plâns că turiștilor li se cerea un tarif mai mare decât în Brașov, acolo unde se achită numai un leu pe noapte.

Postat în Știri
Tagged destinatia anului 2025, rimetea, satul rimetea, turism romania, turism romania 2025, turisti
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Cascada Pișoaia – bijuteria din Munții Apuseni și una dintre cele mai spectaculoase cascade din România. Cum ajungi la ea
Vacanță în Grecia cu copiii – cele mai bune destinații pentru familii   

Din aceeasi categorie

Atracțiile turistice din România, promovate la Sevilla

România, promovată în centrul Sevillei. Cum sunt atrași turiștii în țara noastră

Citeste mai mult...
Salvamont Argeș a anunțat că a intrat în posesia 2 refugii montane cu Wi-Fi și energie electrică

Cum arată noile refugii montane care vor fi montate în Munții Făgăraș și în Munții Iezer. Au energie electrică și Wi-Fi

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Ghid turistic
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

animawings bilete avion ieftine bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta grecia mamaia ryanair tarom turism romania vacante romania wizz air


Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
CONTACT
Despre noi | Politica de cookies | Politica de confidentialitate | Termene și condiții
© Chef de Vacanță. Toate drepturile rezervate.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}