Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
  • Ghid turistic
CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui”! Turiștii au la dispoziție 54 de trenuri directe spre litoral. Programul și prețurile

Sursa foto: unsplash.com

CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui”! Turiștii au la dispoziție 54 de trenuri directe spre litoral. Programul și prețurile

Prima pagină » CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui”! Turiștii au la dispoziție 54 de trenuri directe spre litoral. Programul și prețurile

CFR Călători se pregătește pentru afluxul turiștilor pe litoral și lansează programul „Trenurile Soarelui”. Turiștii care vor să ajungă în stațiunile de la malul Mării Negre vor avea la dispoziție 54 de trenuri directe, din toate colțurile țării.

Spre deosebire de garniturile care circulă deja pe aceste rute vor fi introduse 32 de trenuri suplimentare. Acestea vor pleca, cu direcția spre mare, din: Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați și București Nord.

-->

Programul estival va începe oficial pe 13/14 iunie 2025 și se va desfășura pe durata a trei luni, până în weekendul 6/7 septembrie. Compania feroviară de stat a României a subliniat că trenurile InterRegio estivale „au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, iar în garniturile de lung parcurs se află și vagoane cu locuri pentru dormit”.

CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui” pe durata sezonului estival

„Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei, dar și tradiționalul tren destinat tinerilor care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni – Mangalia şi retur. Trenul Tineretului -IR 1912 va pleca din Sibiu la ora 18:38, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 03:15) și va ajunge la Constanța la ora 06:11 / Mangalia la ora 07:59.

Prețul pentru o călătorie cu loc rezervat București – Constanța, fără reduceri, la casa a II-a, este 43,50 lei la tren Regio, 82,50 lei la tren IR și 94,00 lei la tren IC. La cumpărarea cu anticipație a legitimațiilor de călătorie pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% din tariful de transport. Astfel un bilet cumpărat în avans cu cel puțin 11 zile, pe ruta București – Constanța la clasa a II-a, este 39,55 lei la tren R, 74,85 lei la tren IR și 85,20 la tren IC.

Dacă se optează pentru oferta dus-întors prin care se acordă o reducere de 10% din tariful de transport, un bilet la vagon clasa a II-a, pe ruta mai sus menționată, costă 79,10 lei la tren R, 149,70 lei la tren IR și 170,40 la tren IC.

De asemenea, CFR Călători acordă reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare pentru diverse categorii de persoane (elevi, pensionari, etc.)„, se arată pe cfrcalatori.ro.

Cât costă biletele spre mare și ce reduceri se aplică

Biletele de tren pot fi cumpărate cu cel mult 30 de zile înainte de călătorie. Găsiți AICI programul și care sunt prețurile unei călătorii spre/dinspre stațiunile de pe litoral. Tichetele pot fi cumpărate online, din aplicația mobilă, de la automatele și casele de bilete din stații și agențiile CFR.

Compania de transport feroviar le-a oferit detalii și turiștilor care au de gând să își programeze o vacanță în Delta Dunării.

„Accesul feroviar spre/dinspre Delta Dunării este posibil numai prin stația de cale ferată Tulcea Oraș. Turiștii au la dispoziție două trenuri Regio directe din Constanța spre Tulcea Oraș și retur, iar prin intermediul trenurilor care circulă pe ruta Medgidia – Tulcea Oraș la legătură cu celelalte trenuri de pe magistrala 800 București – Constanța, călătorii vor avea posibilitatea să se deplaseze spre Tulcea Oraș, inclusiv cu trenurile estivale„, precizează CFR Călători.

Din această lună românii pot ajunge, cu trenul, și pe litoralul bulgăresc. Trenul internațional „România” va circula zilnic în perioada 13 iunie – 13 octombrie 2025 și le va oferi turiștilor legături directe din București nu doar către Varna, ci și către Sofia și Istanbul (Halkali), începând cu 14 iunie. Mai multe detalii aflați AICI.

Postat în Știri
Tagged calatorie cu trenul, cfr calatori, litoral bulgaria, litoral romania, tren, trenurile soarelui, vacante cu trenul
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Podul Giurgiu – Ruse va fi închis temporar pentru reparații. Anunțul autorităților
TOP 15 cele mai aglomerate insule din Europa! Spania și Grecia, asaltate de turiști. 10 destinații care rămân „oaze de liniște”   

Din aceeasi categorie

Atracțiile turistice din România, promovate la Sevilla

România, promovată în centrul Sevillei. Cum sunt atrași turiștii în țara noastră

Citeste mai mult...
Salvamont Argeș a anunțat că a intrat în posesia 2 refugii montane cu Wi-Fi și energie electrică

Cum arată noile refugii montane care vor fi montate în Munții Făgăraș și în Munții Iezer. Au energie electrică și Wi-Fi

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Ghid turistic
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

animawings bilete avion ieftine bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta grecia mamaia ryanair tarom turism romania vacante romania wizz air


Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
CONTACT
Despre noi | Politica de cookies | Politica de confidentialitate | Termene și condiții
© Chef de Vacanță. Toate drepturile rezervate.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}