Etichetă: cele mai bune sate turistice

Trei sate turistice au fost propuse de România în 2025

Cele mai bune sate turistice din 2025. Organizația Mondială a Turismului a ales 52 de destinații din 29 de țări

Evaluarea specialiștilor agenției ONU a fost făcută pe baza unor criterii precum conservarea patrimoniului cultural, utilizarea durabilă a resurselor naturale și contribuția turismului la dezvoltarea locală. Care sunt cele mai…

Imagine cu casele de piatră din satul Chidea

„Alberobello de România”, satul cu case de piatră și o istorie de aproape 700 de ani. Turiștii sunt așteptați în Chidea într-un decor unic

În Chidea tradițiile au fost păstrate și transmise din generație în generație. Predomină piatra peste tot, de la case și până la drumuri și garduri. Numai cele cinci biserici reușesc,…

Imagine cu satul Polovragi, care a fost inclus în Programul Upgrade

Au fost desemnate cele mai bune sate turistice din 2024! Vestea uriașă primită de Breb și Polovragi din România

Din 2021 a fost lansată inițiativa de a se promova turismul în zonele rurale, păstrându-se peisajele, diversitatea culturală, valorile locale și tradițiile culinare. Se încearcă astfel dezvoltarea zonelor rurale, combaterea…