Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
Amenzi pentru pasagerii care își desfac centurile și se ridică în picioare înainte de oprirea avionului

Amenzi pentru pasagerii care își desfac centurile și se ridică în picioare înainte de oprirea avionului

Prima pagină » Amenzi pentru pasagerii care își desfac centurile și se ridică în picioare înainte de oprirea avionului

În Turcia au fost anunțate amenzi pentru pasagerii care se grăbesc să își desfacă centurile și să se ridice în picioare după aterizarea avionului. Aceștia riscă să fie buni de plată în cazul în care nu respectă indicațiile pilotului și ale însoțitorilor de bord.

Decizia a fost luată chiar înainte de startul sezonului estival, care se anunță a fi unul istoric. În 2025 sunt așteptați aproximativ 55 de milioane de vizitatori străini în Turcia. Perioada de vârf va fi în lunile iulie și august, când stațiunile de pe litoral vor fi pline.

-->

Turiștii au fost avertizați că trebuie să respecte reguli stricte. În caz contrar, riscă să fie amendați încă din momentul în care ajung în Turcia. Companiile aeriene care operează zboruri în țara cu peste 85 de milioane de locuitori au obligația să îi avertizeze pe pasageri de noile reglementări care au intrat în vigoare.

Pasagerii care își desfac centurile înainte de oprirea avionului riscă amenzi

Pasagerii care ajung în Turcia sunt obligați să rămână pe scaun, cu centura pusă, până în momentul în care semnalul luminos a fost stins. În caz contrar, pot avea de suferit.

„În ciuda anunţurilor care îi informează pe pasageri cu privire la reguli, mulţi se ridică înainte ca avionul să ajungă la poziţia finală de parcare şi înainte ca semnalul luminos referitor la centurile de siguranţă să fie stins. Acest comportament compromite siguranţa pasagerilor şi a bagajelor, dar și nu ţine cont de prioritatea de ieşire a celorlalți călători”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale a Aviației Civile din Turcia, potrivit usatoday.com.

Hotărârea a fost luată după ce a fost înregistrată o creștere semnificativă a reclamațiilor privind pasagerii care ignoră instrucțiunile echipajului de zbor. Aceștia își părăsesc locurile imediat după ce avionul a ajuns pe pistă, stau pe culoar și deschid compartimentele de deasupra scaunelor.

Însoțitorii de zbor au acum obligația să îi raporteze la Direcția Generală a Aviației Civile pe pasagerii care nu respectă regulile. Aceștia vor fi opriți, legitimați și amendați. Potrivit jurnaliștilor din Turcia, suma ar urma să se ridice la 70 de dolari (n.r. 312 lei).

Companiile aeriene trebuie să emită un anunț, în timpul zborului, prin care să îi avertizeze pe pasageri că riscă să fie amendați dacă își vor decupla centura înainte să se stingă semnalul luminos. Turkish Airlines deja a făcut modificarea și și-a actualizat anunțul.

În acest an, la nivel mondial au fost raportați 637 de pasageri indisciplinați. Un accident grav a avut loc luna trecută, când un pasager al companiei japoneze All Nippon Airways a încercat să deschidă ușa în timpul zborului. În Statele Unite, orice pasager care agresează, amenință, intimidează sau interferează cu membrii echipajului companiei aeriene se confruntă cu sancțiuni civile de până la 37.000 de dolari.

Turcia așteaptă venituri record din turism, în 2025

Turcia a primit aproximativ 52.6 milioane de vizitatori străini în 2024. S-a înregistrat astfel o creștere de aproape 7% față de anul precedent! Veniturile generate din turism s-au ridicat, potrivit estimărilor, la 61.1 miliarde de dolari.

Un studiu al WTTC estimează că, în 2025, cheltuielile străinilor vor ajunge la 67.7 miliarde de dolari. La acestea se adaugă 36.5 miliarde de dolari veniți de la turiștii interni. Raportul anticipează că industria turismului și a călătoriilor va susține 3.3 milioane de locuri de muncă în Turcia în acest an, reprezentând peste 10% din totalul locurilor de muncă.

Aproximativ 1.17 milioane de români și-au petrecut vacanțele, anul trecut, în Turcia. Creșterea de aproximativ 19% față de 2023 a depășit orice așteptări. Cele mai căutate destinații pentru conaționalii noștri, care au putut intra în Turcia doar cu buletinul, au fost Antalya, Istanbul, Mugla, Bodrum, Marmaris și Fethiye. Românii au lăsat peste 700 de milioane de euro, în 2024, în concediile petrecute în Turcia.

Postat în Știri
Tagged amenzi, amenzi pasageri, reguli turcia, turcia, turkish airlines, vacante turcia
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Destinația de vacanță în care se interzice fumatul, pe plaje, de la 1 iulie! Ce amenzi riscă turiștii
România, în TOP 20 cele mai ieftine destinații de vizitat în 2025. Bugetul zilnic de care au nevoie turiștii   

Din aceeasi categorie

Proiectul Skylark Air își propune să revoluționeze turismul în România

Un avion Boeing 737 devine hotel de lux în Râșnov. Proiect unic în România + Imagini virale

Citeste mai mult...
unde-este-cald-in-decembrie-destinatii

Unde este cald în decembrie? 11 destinații pentru o vacanță la căldură în plină iarnă

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta destinații de vacanță românia grecia italia litoralul romanesc mamaia tarom turism romania vacante romania wizz air


Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
CONTACT
Despre noi | Politica de cookies | Politica de confidentialitate | Termene și condiții
© Chef de Vacanță. Toate drepturile rezervate.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Administrează opțiunile Administrează serviciile Administrează vânzătorii {vendor_count} Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
{title} {title} {title}