Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
Fly Lili pleacă de pe Aeroportul din Brașov! De acolo se va mai putea zbura doar spre trei destinații

Sursa foto: Facebook Fly Lili

Fly Lili pleacă de pe Aeroportul din Brașov! De acolo se va mai putea zbura doar spre trei destinații

Prima pagină » Fly Lili pleacă de pe Aeroportul din Brașov! De acolo se va mai putea zbura doar spre trei destinații

Compania aeriană românească Fly Lili a anunțat că va înceta operațiunile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav începând cu 10 ianuarie 2025. Aceasta devine a doua companie care renunță la colaborarea cu aeroportul, după ce Dan Air a decis să-și mute activitatea la Bacău în decembrie 2023.

În urma retragerii companiei Fly Lili, care opera destul de multe zboruri de pe Aeroportul Ghimbav, din Brașov se va mai putea zbura doar spre trei destinații.

-->

Fly Lili pleacă de pe Aeroportul din Brașov! Doar spre trei destinații se va mai putea zbura de acolo

Începând din 10 ianuarie 2025, compania aeriană românească va înceta să mai opereze vreun zbor de pe Aeroportul din Brașov, anunță în exclusivitate Biz Brașov. Motivul ar fi faptul că aeronavele decolează mai mult goale, astfel că zborurile nu mai sunt rentabile. “Nu mai pot susține financiar activitatea companiei Fly Lili”, a declarat proprietarul Jurgen Faff pentru Biz Brașov.

Fly Lili a întâmpinat dificultăți încă de la debutul său pe Aeroportul Internațional Brașov, la finalul lunii iunie 2024. Compania a fost nevoită să opereze inițial cu o aeronavă închiriată, din cauza întârzierii de peste 9 luni în procesul de înmatriculare a propriului avion.

După o pauză de o lună, zborurile regulate au fost reluate pe 3 august, când compania a primit certificările necesare. În această perioadă, Fly Lili a oferit pasagerilor din Brașov și din județele învecinate curse către Munchen, Stuttgart, Roma, Nurnberg, Thessaloniki și Barcelona.  

Interesul scăzut, principala cauză a retragerii

Conform sursei citate anterior, gradul de ocupare al aeronavelor Fly Lili s-a menținut, din august, la doar 30% din capacitate. Acest lucru a generat pierderi financiare considerabile pentru companie. 

Din cauza cererii reduse pentru rutele către Thessaloniki și Barcelona, compania a renunțat treptat la aceste curse. Totodată, Fly Lili a redus frecvența zborurilor către Roma de la 3, la 2 pe săptămână. Mai mult, compania voia să inaugureze în decembrie cursa spre Madrid. Din cauza interesului scăzut, oficialii au renunțat și la această rută înainte ca zborurile să înceapă.

„O zi de operare ne costă 80.000 de euro. Fiecare zi fără pasageri ne aduce pierderi de minimum 50.000 de euro. Acest lucru înseamnă o pierdere de aproximativ 1,5 milioane de euro pe lună! Zi și noapte fac socoteli, caut soluții, am pierdut foarte mulți bani. Nu mai pot să susțin fianciar Fly Lili la Brașov. Deși ne-am dori să rămânem, am ajuns la capătul posibilităților noastre financiare. Ne pare foarte rău că am ajuns în această situație. Cred, în continuare, în potențialul Aeroportului Brașov și sunt convins că va veni o perioadă de succes. (…) Le cerem scuze celor care au fost afectați de anulări. De aceea, am fost nevoiți să punem prețuri mari la bilete începând cu 10 ianuarie, pentru a descuraja achiziționarea lor, astfel încât să avem cât mai puțini pasageri afectați de anulări”, a declarat Jurgen Faff pentru Biz Brașov.

Astfel, din 10 ianuarie 2025, brașovenii vor mai putea zbura doar spre trei destinații de pe Aeroportul Internațional Ghimbav. Doar Wizz Air va mai opera curse de acolo – spre Londra (Luton), Dortmund și Budapesta.

Postat în Știri
Tagged aeroport brasov, fly lili, fly lili brasov, zboruri brasov
Leave a comment
Chef de vacanță
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Turismul din Grecia, venituri record în 2024. Care au fost naționalitățile vizitatorilor care au lăsat cei mai mulți bani
Autoritățile din Alba Iulia au cedat, la presiunea hotelierilor! Decizia luată după „prăbușirea” turismului în oraș   

Din aceeasi categorie

Turiștii au la dispoziție 54 de trenuri directe spre litoral în această vară

CFR Călători lansează „Trenurile Soarelui”! Turiștii au la dispoziție 54 de trenuri directe spre litoral. Programul și prețurile

Citeste mai mult...
podul giurgiu-ruse-închis

Podul Giurgiu – Ruse va fi închis temporar pentru reparații. Anunțul autorităților

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta destinații de vacanță românia grecia italia litoralul romanesc mamaia ryanair tarom turism romania wizz air

Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
© Chef de vacanta. Toate drepturile rezervate. Politica de cookies