Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
Totul despre un city-break de neuitat în Atena. Bilete de avion, obiective turistice de top, cele mai bune cazări și restaurante

Sursa foto: unsplash.com

Totul despre un city-break de neuitat în Atena. Bilete de avion, obiective turistice de top, cele mai bune cazări și restaurante

Prima pagină » Totul despre un city-break de neuitat în Atena. Bilete de avion, obiective turistice de top, cele mai bune cazări și restaurante

Atena este o destinaţie pe care niciun turist nu are voie să o rateze. Este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume şi cea mai veche capitală din Europa, cu o istorie de peste 3.400 de ani. 6,4 milioane de turişti sosesc în capitala Greciei în fiecare an pentru a descoperi secretele oraşului încărcat de istorie.

-->

Află toate detaliile de care ai nevoie pentru a-ți programa un city-break spectaculos în Atena. Cum să ajungi în capitala Greciei, care sunt principalele obiective turistice, dar și recomandări de hoteluri și restaurante.

Cum să călătoreşti în Atena. Detalii despre un city-break

Românii au şansa de a călători ieftin spre Atena. Compania low-cost Wizz Air operează patru zboruri pe săptămână între Bucureşti şi capitala Greciei, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. În sezonul rece, poţi cumpăra un bilet dus-întors, doar cu bagaj de mână inclus, cu numai 288 de lei. Preţul creşte în perioada călduroasă, când pentru un tichet dus-întors trebuie să scoţi din buzunare cel puţin 738 de lei.

Între Bucureşti şi Atena poţi zbura şi cu Tarom şi Aegean Airlines, care au zboruri zilnice între cele două oraşe înfrăţite. Durata zborului este de aproximativ o oră şi jumătate, astfel că nu ai  timp să te plictiseşti pe drum.

Cum ajungi de la aeroport în centrul Atenei

Transportul de la Aeroportul Internaţional Atena spre centrul capitalei Greciei este facil datorită staţiei de metrou, amplasată la numai cinci minute de terminalul Sosiri al aeroportului. Biletele pot fi cumpărate atât de la casele de bilete, cât şi de la automatele de tichete, iar călătoria costă 9 euro într-o direcţie, respectiv 16 dus-întors. Trenurile pleacă de la staţia de lângă aeroport, situată pe Linia 3, la intervale de 36 de minute, între orele 6:10 şi 23:34. O călătorie până la Piaţa Syntagma, situată în centrul oraşului, durează aproximativ 40 de minute.

În centrul Atenei poţi ajunge mai ieftin cu autobuzul. X95 este traseul care te duce în Piaţa Syntagma în aproximativ o oră, în funcţie de trafic. Călătoria poate dura însă şi peste 90 de minute în perioadele de vârf ale zilei, când traficul din Atena este sufocant. Autobuzele X95 pleacă de la aeroport la fiecare 40 de minute. O călătorie costă 5,5 euro şi poate fi cumpărată şi de la şofer, pe lângă casele de bilete. Staţia din aeroport e situată între ieşirile 4 şi 5 ale Terminalului Sosiri.

Cum să te cazezi convenabil în Atena. Cele mai bune hoteluri pentru un city-break de neuitat

Atena îţi oferă o mulţime de variante de cazare, astfel că poţi rezerva un sejur în capitala Greciei şi la preţuri accesibile. Timeout.com a alcătuit un top al celor mai bune hoteluri din Atena, pe baza recomandărilor unui expert local în turism.

  1. King George
  2. Four Seasons Astir Palace Hotel
  3. The Modernist
  4. Nikiou Suites Luxury Residence
  5. Electra Metropolis
  6. Ergon House
  7. Gatsby Atena
  8. New Hotel
  9. Perianth Hotel
  10. Divani Palace Acropolis
  11. AthensWas Design Hotel
  12. Grand Hyatt Atena

Ponturi pentru un city-break în Atena, capitala Greciei

– Nu te uita numai la preț atunci când rezervi o cazare. Atena este un oraș cu unele zone pe care localnicii le evită, cum ar fi unele părți din zona pieței Omonia (Concordia)

– Încearcă să eviţi ieşirile în oraş vara, între orele 14.00 şi 18.00, când temperaturile depăşesc constant 40 de grade Celsius

– Atena are nu mai puţin de 178 de muzee, unul mai interesant decât altul, şi 20 de restaurante cu stele Michelin.

–  Este indicat să aveţi şi ceva cash la voi. Sunt destui comercianţi stradali care acceptă doar forma clasică de plată.

Cele mai importante obiective turistice din Atena

Atena este un muzeu în sine. Vestigiile antice din vechea Eladă sunt la tot pasul, însă ţinta numărul 1 pentru orice turist care vizitează capitala Greciei rămâne Acropole.

Unul dintre cele mai importante situri istorice din lume se află chiar în centrul Atenei, pe o colină care a fost construită în jurul anului 450 î.Hr. Aici veți găsi Parthenonul, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Grecia, faimos pentru arhitectura clasică. Fortăreaţa a fost dedicată Atenei, zeiţa înţelepciunii, războiului şi meşteşugurilor, care locuia pe Muntele Olimp.

Tot aici mai puteți vizita Propileele, poarta de intrare construită din marmură pentelică,  Templul Atenei Nike şi Erehtheion-ul. Lângă obiectivul de top nu puteţi rata Muzeul Acropole, unul dintre cele mai importante muzee din lume, cu o colecție impresionantă de artefacte istorice (aproximativ 4.000), găsite pe situl Acropolei.

Acropole / unsplash.com
Acropole / unsplash.com

Un alt muzeu de neratat în Atena este Muzeul Național Arheologic, situat în centrul Atenei. A fost fondat în 1929 şi găzduiește peste 20.000 de artefacte din istoria antică a Greciei. Colecția muzeului acoperă o perioadă de peste 5.000 de ani. Printre cele mai renumite artefacte sunt  statuia lui Poseidon, bronzurile de la Dodona și masca funerară a lui Agamemnon.

Biblioteca lui Hadrian, construită de împăratul roman Hadrian în secolul II d.Hr., Templul lui Zeus, unul dintre cele mai mari temple antice din Grecia şi Arcul lui Hadrian sunt alte situri arheologice pe care nu trebuie să le ocoleşti atunci când ajungi în Atena.

O plimbare este necesară şi în Agora antică (centrul politic şi comercial al Atenei antice, unde poţi găsi Templul lui Hephaestus), dar şi în Agora romană, care include Turnul Vânturilor, Poarta Athena Archegetis şi Moscheea Fethiye. Tot în Atena mai găsiţi Liceul lui Artistotel, înfiinţat în secolul IV î.Hr., şi cimitirul Kerameikos, principalul cimitir al Atenei antice din secolul VIII-lea î.Hr. până în perioada romană.

Stadionul Panatenaic, singurul stadion din lume realizat în întregime din marmură, construit iniţial în secolul IV î.Hr, este un alt loc de neratat din Atena. Aici au avut loc Olimpiadele antice. Forma actuală a fost dată atunci când Atena a fost aleasă ca gazdă a primelor Jocuri Olimpice moderne, din 1896.

O altă atracţie pentru turişti este ceremonia de schimbare a gărzii din faţa faţa clădirii Parlamentului grec, situat în Piaţa Syntagma, din centrul Atenei. Ceremonia are loc în fiecare oră.

Top obiective turistice în Roma, potrivit athenslover.com:

  1. Acropole & Parthenon
  2. Muzeul Acropole
  3. Agora antică
  4. Cinci situri arheologice, în frunte cu Agora romană
  5. Pláka
  6. Anafiótika
  7. Stadionul Panathenaic
  8. Monastiráki
  9. Muzeul Național Arheologic
  10. Piaţa Sintagma

Recomandări de restaurante în Atena

Atena este una dintre capitalele gastronomice ale Europei, locul unde poţi mânca bine şi destul de convenabil în foarte multe locuri. Mâncarea grecească nu înseamnă numai un calamar cu cartofi prăjiți și o salată “grecească”. Atena înseamnă și moussaka, pastitsio, bougiourdi, caracatiță, miel / ied la rotisor, kokoretsi, kleftiko, tzatziki cu usturoi, stifado, bougatsa (plăcintă cu mai multe gusturi) şi portokalopita (cu portocale proaspete).

Top 14 restaurante din Atena, potrivit timeout.com:

  1. CTC Urban Gastronomy
  2. To Kati Allo
  3. Ta Karamanlidika Tou Fani
  4. Cookoovaya
  5. Feyrouz
  6. Nyn Esti
  7. Klimataria
  8. Hytra
  9. Orizontes
  10. Ekiben Kitchen
  11. Strofi
  12. Lukumades
  13. Varoulko
  14. Nice ‘n’ Easy
Postat în Destinații de vacanță, Vacanțe în Europa
Tagged acropole, atena, atractii atena, cazari atena, city break atena, obiective turistice atena, restaurante atena, transport aeroport centru atena, zboruri atena, zboruri bucuresti atena
Leave a comment
Ciprian
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   AnimaWings, ofertă de Black Friday 2024! Bilete de avion de la 24.99 euro. Rutele incluse în promoție
Ce să vizitezi în București. Obiective turistice de neratat din capitala României. TOP 15 atracții   

Din aceeasi categorie

castelul-miko-olteni

Castelul Miko din Olteni va găzdui din 2026 Muzeul Calului, un proiect unic în România

Citeste mai mult...
Prețul biletelor, în 2025, la Lacul Ursu și Lacul Aluniș

Cât costă o zi de relaxare la Lacul Ursu și la Lacul Aluniș! Turștii sunt așteptați în Sovata

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta destinații de vacanță românia grecia italia litoralul romanesc mamaia ryanair tarom turism romania wizz air

Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
© Chef de vacanta. Toate drepturile rezervate. Politica de cookies