Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
Vacanță în Laponia, în Satul lui Moș Crăciun! Bilete de avion dus-întors, la 114 euro, pe ruta București – Rovaniemi

Sursa foto: Colaj unsplash.com

Vacanță în Laponia, în Satul lui Moș Crăciun! Bilete de avion dus-întors, la 114 euro, pe ruta București – Rovaniemi

Prima pagină » Vacanță în Laponia, în Satul lui Moș Crăciun! Bilete de avion dus-întors, la 114 euro, pe ruta București – Rovaniemi

Hai într-o vacanță de vis, în Laponia, în Satul lui Moș Crăciun. Sunt bilete de avion la prețuri excelente până în Rovaniemi. Vă puteți planifica un sejur fabulos pe finalul acestui an.

Situat la marginea cercului arctic, în Finlanda, Rovaniemi devine cea mai râvnită destinație în perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă în mod normal excursiile spre Laponia sunt extrem de scumpe, acum aveți șansa de a reduce serios cheltuielile.

-->

Rovaniemi este, fără doar și poate, un tărâm magic pentru cei mici. Aceștia au șansa să îl vadă pe Moș Crăciun, să se plimbe cu sania trasă de reni și să viziteze atelierul secret al elfilor. Nici adulții nu se vor plictisi – pot „vâna” aurora boreală.

Bilete de avion ieftine pentru o vacanță în Laponia. Cum să vizitezi Rovaniemi, locul magic în care este „Casa lui Moș Crăciun”

Chiar dacă nu sunt zboruri directe din România spre Rovaniemi, călătoria poate fi făcută cu o singură escală. Biletele de avion dus-întors pot fi cumpărate chiar și cu 114 euro.

În perioada 19-26 noiembrie se pot achiziționa biletele la acest preț, prin intermediul vola.ro. Plecarea este din București și se ajunge în Rovaniemi după o escală de aproximativ 7 ore la Bruxelles. Sunt și variante mai rapide, dar prețul crește considerabil.

Bilete de avion pe ruta București – Rovaniemi, la 114 euro / vola.ro

O călătorie similară este la începutul lunii decembrie, între 3 și 10. Biletele de avion costă 159 de euro.

Dacă sunteți dispus să plătiți mai mult și să fiți în Satul lui Moș Crăciun chiar în Ajunul Crăciunului, se poate călători dus-întors cu 300 de euro. În Rovaniemi se ajunge după numai 8 ore.


Ce să vizitezi în Rovaniemi. Ponturi pentru o vacanță la preț redus

Din Rovaniemi și până în „Satul lui Moș Crăciun” sunt autobuze care circulă la intervale de 45 de minute. Călătoria de 7 kilometri durează 35 de minute și costă 3.6 euro. Există stație atât la gara din Rovaniemi, cât și în diverse puncte din centrul orașului. Toate detaliile le găsiți pe visitrovaniemi.fi.

La „Santa Claus Village” (n.r. Satul lui Moș Crăciun) aveți nevoie de câteva ore pentru a vă bucura de întreaga experiență. Gratis se poate vizita Biroul lui Moș Crăciun. După un tur spectaculos al casei aflate în centrul satului, îl întâlniți chiar pe Moș Crăciun, discutați cu el (va fi și filmată conversația și poate fi cumpărată cu 50 de euro) și faceți o poză împreună cu el (imaginea o cumpărați doar dacă doriți, contra sumei de 35 de euro – se poate și descărca online ulterior). Dacă nu doriți să plătiți filmarea sau poza, vizitarea biroului și întâlnirea cu Moș Crăciun este oricum gratis.

Lângă este Oficiul Poștal al lui Moș Crăciun, care e impunător. De acolo se pot trimite scrisori sau vederi în orice colț al lumii (costă 3.5 euro). Există și o cameră care transmite live pe toată durata anului. În imediata apropiere este și traseul pe care vă puteți plimba cu sania trasă de reni. Experiența este memorabilă, iar costurile încep de la 25 euro/adult și 20 euro/copil.

La nici 4 kilometri distanță de „Satul lui Moș Crăciun” este parcul de distracții SantaPark. Biletele de intrare costă 39 de euro pentru adulți și 33 de euro pentru copii (este gratis pentru cei sub 3 ani). Pe cei mici îi așteaptă Moș Crăciun, atelierul secret al elfilor, școala de turtă dulce și multe alte activități.

Mai multe detalii despre o vacanță în Rovaniemi găsiți AICI.

Postat în Oferte
Tagged casa lui mos craciun, laponia, rovaniemi, satul lui mos craciun, vacanta laponia, vacanta rovaniemi
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Cât de frumoasă este Delta Dunării toamna. Motivul pentru care turiștii sunt sfătuiți să își închidă telefoanele: „Nu se așteptau la așa ceva!”
Vacanța de toamnă a copiilor | Locul din România în care s-au plătit chiar și peste 4.000 de lei pe noapte. Destinațiile preferate ale turiștilor   

Din aceeasi categorie

Cât costă o vacanță pe insula Corfu din Grecia

Vacanță la preț redus pe insula Corfu! Bilete de avion și 5 nopți de cazare la 248 de euro de persoană

Citeste mai mult...
Oferte la biletele de avion

TAROM și AnimaWings se întrec în oferte! Zboruri reduse chiar și cu 50% spre destinații turistice de top

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti cluj-napoca destinatii de vacanta destinații de vacanță românia grecia italia litoralul romanesc mamaia tarom turism romania wizz air

Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
© Chef de vacanta. Toate drepturile rezervate. Politica de cookies