Wizz Air anunță noi rute pe care le va opera din București și Iași. Acestea vor fi lansate în luna octombrie 2024.
Cu noul zbor din București, vei ajunge rapid pe Coasta Amalfi, una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei.
Sursa foto: chefdevacanta.ro
Wizz Air anunță noi rute pe care le va opera din București și Iași. Acestea vor fi lansate în luna octombrie 2024.
Cu noul zbor din București, vei ajunge rapid pe Coasta Amalfi, una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei.
Compania aeriană Wizz Air lansează noi rute din București și Iași, din luna octombrie a acestui an.
Din 29 octombrie, Wizz Air va începe să opereze noul zbor București – Salerno. Acesta va avea loc de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă. Prețurile vor porni de la 129 de lei.
Dacă ai în plan să ajungi pe Coasta Amalfi, acum ai alternativă la Napoli, orașul pe care îl folosea majoritatea ca punct de plecare spre superba regiune a Italiei. Din Amalfi se poate ajunge și în Insula Capri, o insulă minunată, cu peisaje care îți taie răsuflarea.
Tot din 29 octombrie, Wizz Air va avea zboruri către Malmo, Suedia, din București și Iași. Zborul spre Malmo de pe Otopeni va fi reluat, după ce fusese suspendat la finalul anului trecut. Noile zboruri vor opera de două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta. Tarifele pornesc de la 99 de lei.
„Suntem încântaţi să ne extindem reţeaua din Bucureşti şi Iaşi, oferind pasagerilor noştri mai multe oportunităţi de a explora unele dintre cele mai frumoase şi bogate destinaţii culturale din Europa. Malmo şi Salerno sunt două adăugiri fantastice, oferind experienţe unice pentru călătorii în căutare de aventură, relaxare şi nu numai”, a declarat Valeria Bragarenco, Corporate Communications manager la Wizz Air, conform comunicatului de presă.