Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
TOP 10 destinații din Europa în care să „fugi” de caniculă! Sunt superbe, iar temperaturile sunt mult mai mici decât în România

Sursa foto: Colaj unsplash.com

TOP 10 destinații din Europa în care să „fugi” de caniculă! Sunt superbe, iar temperaturile sunt mult mai mici decât în România

Prima pagină » TOP 10 destinații din Europa în care să „fugi” de caniculă! Sunt superbe, iar temperaturile sunt mult mai mici decât în România

Descoperă TOP 10 destinații din Europa în care poți să „fugi” de caniculă pe durata verii. Temperaturile din România ating maxime istorice de la săptămână la săptămână, iar la mare căutare sunt locațiile răcoroase.

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au transmis că are loc cel mai lung val de căldură din istorie și că temperaturile depășesc borna de 40 de grade. Chiar și la munte sunt maxime de 28 de grade!

-->

Astfel, tot mai mulți dintre cei care își planifică vacanțe în această perioadă sunt în căutare destinații în care să se poată „răcori”. Țările nordice sunt variante excelente.

TOP 10 destinații din Europa în care să „fugi” de caniculă

Jurnaliștii de la gandul.ro au întocmit un top cu locații în care temperaturile sunt mai blânde pe perioada verii, iar aerul este curat.

1. Reykjavik (Islanda)

Reykjavik este cel mai mare oraș din Islanda și cea mai nordică dintre capitalele lumii. E o destinație turistică populară, situată la 2.800 de kilometri de Polul Nord. Temperaturile maxime estimate, pentru finalul lunii iulie 2024, sunt de 15 grade Celsius.

Țara de foc și gheață are zeci de puncte de atracție. Este vizitată de toți cei dornici să vadă aurora boreală, sa facă baie în piscinele și bazinele cu apă termală și să viziteze vulcanii și ghețarii.

2. Bergen (Norvegia)

Bergen este al doilea cel mai mare oraș al Norvegiei, după Oslo. Este vizitat în principal în lunile de vară, datorită temperaturilor excelente. În mod normal, se ajunge rar la 25°C. Prognoza pentru finalul acestei luni, dar și pentru august, este de situată în jurul a 20°C.

Bergen este înconjurat de șapte munți și are priveliști spectaculoase. Este ideal pentru pasionații de drumeții. În plus, sunt excursii zilnice spre celebrele fiorduri. E un oraș verde, tipic Norvegiei, prin urmare veți uita total de caniculă pe durata vacanței.

3. Inverness (Scoția)

Cu o istorie extrem de bogată și fascinantă, Inverness este orașul din Scoția cu cel mai ridicat grad al calității vieții. Are aproximativ 60.000 de locuitori, iar temperaturile de acolo nu au depășit niciodată 30 de grade Celsius.

Este înconjurat de păduri și lacuri, iar castelele medievale sunt la tot pasul. Situat pe malurile râului Ness, Inverness este extrem de pitoresc și e locul perfect pentru cei care vor să fugă de aglomerație.

Țările nordice, pe lista românilor dornici de vacanțe inedite

4. Copenhaga (Danemarca)

Copenhaga este capitala Danemarcei și unul dintre cele mai frumoase orașe de pe continent. Despre locuitorii de acolo se spune că sunt printre cei mai fericiți din lume. Este un oraș primitor, cu multe obiective turistice și cu temperaturi incomparabil mai mici decât în România.

Prognoza meteo din perioada iulie-agust anunță temperaturi maxime de 25 de grade Celsius. Turiștii care ajung în Copehnaga și contribuie la protejarea mediului înconjurător se pot bucura și de recompense. Printre acestea prânzuri gratuite, un pahar de vin, o ceașcă de cafea, acces liber la muzee sau închirierea gratuită a unui caiac. Detalii AICI.

5. Tallinn (Estonia)

De pe listă nu avea cum să lipsească nici capitala Estoniei, care este unul dintre cele mai moderne orașe din lume. Are o populație estimată la 450.000 de locuitori. Situat în Golful Finlandei, vizavi de Helsinki, Tallinn atrage prin frumusețea lui. S-a reușit o legătură perfectă între vechi și nou, iar toți turiștii sunt surprinși de ceea ce găsesc.

Ziduri și turnuri medievale, clădirile colorate și muzeele extraordinare… Tallin le are pe toate. Și temperaturile sunt mai mult decât acceptabile. În luna iulie, în mod normal, nu veți găsi peste 25 de grade Celsius.

6. Sankt Petersburg (Rusia)

Sankt Petersburg este printre cele mai frumoase orașe din Rusia și e cunoscut pentru verile răcoroase. Totuși, după declanșarea războiului din Ucraina, a devenit o destinație greu accesibilă.

Fostă capitală a imperiului rus, Sankt Petersburg are o sumedenie de obiective turistice și este supranumită „Veneția Nordului”.

Munții Tatra, spectaculoși în orice sezon

7. Munții Tatra (Slovacia / Polonia)

Munții Tatra sunt situați la granița dintre Slovacia și Polonia și reprezintă sectorul cel mai înalt al lanțului montan carpatic. Sunt mai multe vârfuri care depășesc 2.600 de metri, cel mai înalt fiind Gerlachovsky de pe partea slovacă.

Chiar dacă turiștii aleg să viziteze zona în lunile de iarnă, fiind considerată un „paradis al schiorilor”, Tatra este o variantă excelentă și pentru cei care vor să fugă de căldură în lunile de vară. Sunt stațiuni balneare, hoteluri excelente la prețuri mai mici decât în Alpi și trasee montane fenomenale.

8. Zurich (Elveția)

Cel mai mare oraș din Elveția nu avea cum să lipsească din TOP 10. Zurich este situat pe ambele maluri râului Limmat și lângă Lacul Zurich, care este pitoresc și pe care se fac croaziere și se practică sporturi nautice.

Zurich este fermecător, iar temperaturile sunt tipice pentru întreaga Elveție. Din aprilie și până în septembrie soarele strălucește între 150 și 215 ore pe lună. Temperaturile rămân astfel sub 30°C în cea mai mare parte a anului.

Norvegia și Suedia, destinații ideale de vizitat pe durata verii

9. Svalbard (Norvegia)

Dacă vreți să vă îndepărtați cât mai mult de țările cu temperaturi ridicate, atunci o vizită în Norvegia este de luat în calcul. O experiență inedită este să vizitați Svalbard, un teritoriu insular din Oceanul Arctic. Să nu vă surprindă că veți găsi acolo temperaturi maxime de 9°C în luna iulie!

Populația din Svalbard este estimată la 2.500 de locuitori. Veți găsi însă un număr uriaș de viețuitoare specifice zonei: urși polari, vulpi arctice, reni, balene, delfini, foci și morse.

10. Malmo (Suedia)

Încheiem TOP 10 și cu un oraș din Suedia, Malmo. Chiar dacă este cea mai sudică metropolă suedeză, fiind învecinat cu Copenhaga, orașul cu 300.000 de locuitori are o frumusețe aparte. Are multe obiective turistice atât în centrul istoric, cât și în zona modernă.

Sunt extrem de rare temperaturile de peste 30 de grade Celsius. Chiar și așa, de-a lungul coastei suedezii au construit încă din 1920 plaja Ribesborg. Numită și „Copacabana din Malmo”, aceasta are nisip fin, iar apa este mică în apropiere de mal. Este locul în care localnicii și turiștii se „răcoresc” în lunile de vară.

Postat în Destinații de vacanță
Tagged bergen, canicula, copenhaga, destinatii de vacanta, inverness, malmo, muntii tatra, reykjavik, sankt petersburg, svalbard, tallinn, zurich
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Turismul din Bulgaria, într-o continuă creștere! Românii nu mai sunt însă în topul vizitatorilor. Anunțul oficialităților de la Sofia
Cinci noi rute introduse de Wizz Air din București și Cluj-Napoca. Care sunt destinațiile și de când vor fi operaționale zborurile   

Din aceeasi categorie

castelul-miko-olteni

Castelul Miko din Olteni va găzdui din 2026 Muzeul Calului, un proiect unic în România

Citeste mai mult...
Prețul biletelor, în 2025, la Lacul Ursu și Lacul Aluniș

Cât costă o zi de relaxare la Lacul Ursu și la Lacul Aluniș! Turștii sunt așteptați în Sovata

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în Africa
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti destinatii de vacanta destinații de vacanță românia grecia italia litoralul romanesc mamaia ryanair tarom turism romania wizz air

Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
© Chef de vacanta. Toate drepturile rezervate. Politica de cookies