Chef de Vacanta
  • Acasă
  • Topuri
  • Informații
  • Știri
  • Destinații de vacanță
Totul despre o vacanță în Barcelona! Obiective turistice, cele mai bune cazări, restaurante și plaje. Bilete de avion și ponturi utile

Totul despre o vacanță în Barcelona! Obiective turistice, cele mai bune cazări, restaurante și plaje. Bilete de avion și ponturi utile

Prima pagină » Totul despre o vacanță în Barcelona! Obiective turistice, cele mai bune cazări, restaurante și plaje. Bilete de avion și ponturi utile

Află totul despre o vacanță în Barcelona, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Spaniei. Capitala Cataloniei este superbă și atrage un număr uriaș de turiști în fiecare an. În 2023, „bijuteria” de pe coasta Mediteranei a fost vizitată de peste 12 milioane de turiști, care au lăsat acolo 9.6 miliarde de euro.

Barcelona este o variantă ideală atât pentru un city-break, cât și pentru un sejur de cel puțin o săptămână. Al doilea cel mai mare oraș din Spania are zeci de obiective turistice de top, prin urmare este nevoie de o informare precisă înainte de a călători în „inima” Cataloniei.

-->

Cu aproximativ 5 milioane de locuitori în zona urbană și cu turiști care vin „în valuri”, trebuie să vă așteptați la o mare aglomerație. Pe cât de minunat este orașul, pe atât de neîncăpător pare a fi în sezonul estival.

Totul despre o vacanță în Barcelona. Cum să călătorești ieftin în capitala Cataloniei

Cu o climă mediteraneană, Barcelona are temperaturi plăcute în toată perioada anului. Prin urmare, dacă nu aveți de gând să stați la plajă și să vă bucurați de apa caldă, e de preferat să alegeți o călătorie primăvara sau toamna.

Din România sunt zboruri spre Barcelona la majoritatea companiilor aeriene. Chiar dacă în ultimii ani prețurile au crescut considerabil, încă sunt oferte pentru o vacanță ieftină. De exemplu, dacă vă grăbiți, la începutul lunii iunie sunt opțiuni atât pe Wizz Air, cât și pe HiSky.

Pentru perioada 3-7 iunie, biletele dus-întors puse în vânzare de compania HiSky costă 149.98 euro (n.r. 746 lei), iar pe Wizz Air acestea costă 658 de lei. În schimb, dacă alegeți să plecați cu HiSky și să vă întoarceți cu Wizz (n.r. în perioada selectată), prețul scade la 587 de lei. Există și varianta Tarom, dar veți plăti mai mult.

Cum să ajungi de la aeroportul Barcelona El Prat (BCN) în centrul orașului

Aeroportul Barcelona El Prat are două terminale și este tranzitat, anual, de peste 40 de milioane de oameni. Situat la aproximativ 15 kilometri de centrul orașului, acesta are mai multe conexiuni care vin în ajutorul turiștilor.

Dacă nu vă doriți să închiriați o mașină sau să apelați la taxi, sunt patru variante mai ieftine. De la aeroport puteți călători cu metroul, trenul, autobuzul 46 sau linia expres Aerobus.

Dacă alegeți varianta de a lua metroul, trebuie să știți că acesta are stație la ambele terminale (T1 și T2). Prețul biletului pe linia L9 Sud este de 5.5 euro (n.r. poate suferi modificări). Călătoria de la aeroport până în oraș este valabilă și pe cardul Hola Barcelona (n.r. un card care se poate achiziționa pentru perioade cuprinse între 2 și 5 zile și are incluse călătorii nelimitate cu mijloacele de transport în comun din Barcelona).

Cu trenul (RENFE) se poate ajunge în centrul orașului, iar călătoria durează mai puțin de jumătate de oră și costă 4.6 euro (n.r. poate suferi modificări). Trenurile pleacă la fiecare 30 de minute. Gara este aflată în vecinătatea terminalului T2. În cazul în care sunteți la T1, există un autobuz gratuit care circulă între cele două terminale.

În centrul Barcelonei se poate ajunge și cu autobuzul 46. Este câte o stație la fiecare terminal și se poate ajunge până la Placa Espanya. Este cea mai ieftină variantă, biletul costând în prezent 2.4 euro. Totuși, sunt multe stații pe această rută și călătoria ajunge astfel la aproximativ 45 de minute. Noaptea, în funcție de terminal, autobuzele disponibile sunt N16, N17 și N18.

O variantă mai rapidă decât cea cu autobuzul 46 este un shuttle. Este vorba de Aerobus, care leagă Aeroportul El Prat de Placa de Catalunya. Aceste autocare sunt extrem de populare pentru că circulă la fiecare 10 minute, 24 de ore din 24! Prețul este un pic mai „piperat” în 2024, 7.25 de euro. Dacă alegeți să cumpărați bilete dus-întors, plătiți 12.50 euro.

Ponturi pentru o vacanță în Barcelona

  • Biletele pentru metrou și tren (n.r. sunt diferite!) pot fi cumpărate de la automatele de la intrarea în stații. E obligatoriu să validați cardurile înainte de fiecare călătorie
  • Atenție la bunurile de valoare atât în mijloacele de transport public, cât și în zonele aglomerate. Sunt mulți hoți de buzunare și este important să fiți atenți la acest detaliu!
  • Dacă vizitați Parcul Guell, alegeți strada cu scările rulante pentru a ajunge la intrare. Evitați astfel să obosiți urcând pe străzile extrem de înclinate. Vă economisiți astfel energia pentru a explora parcul
  • În cazul în care planificați călătoria în sezonul estival și vreți să vă bucurați de plaje mai puțin aglomerate, alegeți cazarea în stațiunile din apropierea Barcelonei
  • Cumpărați din timp biletele pentru principalele obiective turistice din Barcelona. Veți evita astfel cozi infernale!

Ce să vizitezi în Barcelona. Care sunt principalele obiective turistice

Barcelona este, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Dacă alegi să vizitezi această destinație de vacanță, trebuie știut că sunt extrem de multe obiective turistice. Prin urmare, e nevoie de o planificare cât mai exactă, pe zile, pentru a putea fi admirate măcar cele mai cunoscute.

Sagrada Familia este principala atracție a Barcelonei. Catedrala a cărei construcție a început încă din 1882 este tot mai aproape de a fi încheiată. Este cea mai mare biserică romano-catolică și marea moștenire lăsată de arhitectul Antonio Gaudi. Are 170 de metri, 3 fațade și 18 turnuri. Este de o frumusețe ieșită din comun și nu poate fi ratată. Biletele pentru vizitarea Sagrada Familia costă 26 de euro (n.r. 30 de euro dacă vreți și Audioguide). La această sumă mai adăugați 10 euro în cazul în care vă doriți să urcați și în turnuri. Prețurile scad pentru grupurile mai mari de 10 oameni.

Sagrada Familia din Barcelona
Sagrada Familia din Barcelona / Pexels

O altă adevărată operă de artă a lui Gaudi este Parcul Guell. A fost construit la începutul anilor 1900, iar din 1984 este pe lista patrimoniilor mondiale UNESCO. Parcul lui Gaudi se întinde pe 17 hectare și are un stil unic. Este plin de culoare și are diferite construcții încărcate cu mozaic din ceramică sau sticlă colorată. Aici este și Casa Muzeu Gaudi, dar și o zonă superbă de unde se pot face poze de la înălțime. Trebuie specificat că sunt mii de turiști acolo și că e de evitat să îl vizitați în zilele toride. Prețul unui bilet este de 10 euro. Cel pentru copiii până în 6 ani și persoanele de peste 65 de ani este de 7 euro.

Parc Guell din Barcelona
Parc Guell din Barcelona / Pexels

La Rambla este faimoasa stradă de promenadă din Barcelona, care începe la Placa de Catalunya și se întinde pe distanța de 1.2 kilometri, până în port, la Monumentul lui Cristofor Columb. Este plină de magazine, cafenele, restaurante, magazine de suveniruri și hoteluri. E mereu un „furnicar” de turiști.

Fântâna Magică din Montjuic atrage zilnic mii de turiști

Montjuic și Fântâna Magică sunt alte obiective turistice de top din Barcelona. Colina Montjuic este situată în partea de vest a orașului. I se mai spune „Muntele Evreilor”, are 184.8 metri și este o zonă de agrement de senzație. Din vârf se vede tot orașul și e locul din care se fac cele mai frumoase poze. Cu „Funicularul de Montjuic” se ajunge de la stația de metrou Paral·lel până pe dealul Montjuic. Din apropierea stației funicularului pleacă telecabina spre Castelul Montjuic. Cu telecabina se coboară și până în port!

La baza colinei găsiți celebra Fântână Magică din Montjuic, care a avut prima reprezentație pe 19 mai 1928. Funcționează cu 2600 de litri de apă care curg în fiecare secundă. Din anii ’80 a fost introdusă și muzica, fiind o coregrafie memorabilă cu cele 3260 de jeturi de apă. Spectacolul este asigurat de o demonstrație de muzică, culoare, lumini și apă. Spectacolele nocturne durează o singură oră, prin urmare este indicat să verificați programul exact din ziua în care doriți să o vizitați.

Fântâna Magică de la Montjuic / Pexels

Stadionul Camp Nou este o altă atracție importantă a orașului. Este arena cu o capacitate de aproape 100.000 de locuri pe care își joacă meciurile de acasă echipa de fotbal Barcelona. În 2023 a intrat într-un proces amplu de reconstrucție și e bine să vă informați care este stadiul și dacă se poate vizita.

De neratat este și La Boqueria. Este o piață impresionantă, de unde se pot cumpăra fructe, legume, dulciuri și diverse sucuri proaspete. Sunt și diverse standuri de mâncare în care totul se gătește pe loc.

Fascinantă este și Casa Mila, care a fost gândită tot de Gaudi. Se află pe bulevardul Passeig, la numărul 92, și poate fi admirată din stradă. Este un bloc cu apartamente proiectat, chiar înainte de Sagrada Familia, de arhitectul care a schimbat la față Barcelona. Din 1984 este pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO și se poate vizita și la interior. În apropiere este și o altă creație celebră a lui Gaudi, Casa Batllo. Este remodelarea unei case, gândită de Gaudi în 1904 și renovată de mai multe ori. Și aceasta e extraordinară!

O exeperiență inedită este și vizitarea Tibidabo. Este un parc de distracții aflat la o altitudine de 512 de metri și construit în 1889. Se poate ajunge acolo cu un funicular, dar și cu autobuzul sau mașina închiriată. Găsiți pe Tibidabo și o biserică impunătoare și mai multe puncte de belvedere de unde se poate admira Barcelona de sus. Intrarea în parcul de distracții costă 35 de euro.

Acestea sunt printre cele mai importante obiective turistice, dar mai sunt alte zeci pe care le veți descoperi pe durata vacanței în capitala Cataloniei.

Care sunt cele mai bune hoteluri și restaurante din Barcelona

Sunt o sumedenie de hoteluri și restaurante, pentru toate buzunarele, în Barcelona. Specialiștii de la Tripadvisor au publicat topul celor mai bune, în funcție de recenziile turiștilor. Nu sunt și cele mai ieftine.

TOP 10 hoteluri din Barcelona:

1. Andante Hotel
2. Catalonia Magdalenes
3. Hotel 1898
4. Seventy Barcelona
5. H10 Metropolitan
6. H10 Madison
7. Casa Camper Hotel Barcelona
8. Travelodge Barcelona Poblenou
9. Hotel Astoria
10. Ibis Styles Barcelona City Bogatell

TOP 10 restaurante din Barcelona:

1. Don Kilo Sisterparis
2. Restaurante Piano B Food Experience
3. La cucina Di Makkeroni
4. Vincis – Heladeria Italiana
5. Curuzzo
6. Trattoria da Nanni Tallers
7. Kiena Kiena
8. La Fame
9. Guinizelli
10. Il Campanile

Care sunt cele mai bune plaje din Barcelona și împrejurimi

Aflat la malul Mediteranei, Barcelona este și o destinație excelentă pentru sezonul estival, chiar și într-un city-break. Are zeci de plaje superbe, cu nisip fin, și care sunt înconjurate de restaurante, terase și baruri.

Fără doar și poate, cea mai cunoscută plajă din capitala Cataloniei este Barceloneta. Este ușor accesibilă, motiv pentru care este și cea mai aglomerată. Este situată chiar în apropierea unuia dintre cele mai importante cartiere din Barcelona și atrage turiștii pe toată durata anului.

Alte plaje extrem de apreciate sunt: San Sebastian, Sant Miquel, Bogatell, Llevant, Mar Bella, Nova Mar Bella, Somorrostro și Nova Icaria.

În cazul în care vreți să „evadați” din aglomerația Barcelonei, pentru o zi sau chiar mai multe, sunt extrem de multe stațiuni aflate în apropiere. Se ajunge foarte ușor la ele cu mașina sau trenul. Puteți vizita Costa Brava, Costa Dorada și Costa Blanca, întinse pe kilometri cu plaje care mai de care mai frumoase.

Explorați Tossa de Mar, Calella, Blanes, Santa Susanna, Malgrat del Mar și multe stațiuni de pe litoralul spaniol care sunt aflate în apropierea Barcelonei și care vă vor surprinde cu siguranță.

Postat în Destinații de vacanță
Tagged aeroport barcelona, barcelona, city break barcelona, hoteluri barcelona, la rambla, obiective turistice barcelona, parcul guell, plaje barcelona, restaurante barcelona, sagrada familia
Leave a comment
Chef de vacanta
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest

Post navigation

   Cele mai frumoase castele și cetăți din România! Ce trebuie să știi înainte să vizitezi Bran, Peleș, Râșnov sau Cetatea Corvinilor
Ofertă Tarom de neratat! Bilete de avion gratis pentru copii, de 1 iunie. Compania organizează și „Ziua Porților Deschise”   

Din aceeasi categorie

Cum ajungi la Samskara Beach și care sunt prețurile

Samskara Beach, plaja cu nisip fin aflată la o oră și jumătate de București! Cum ajungi și care sunt prețurile în 2025

Citeste mai mult...
Glarokavos beach din Grecia

Glarokavos Beach, plaja din Halkidiki pe care trebuie să o vezi. Tocmai a fost desemnată cea mai frumoasă din Europa în 2025

Citeste mai mult...

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Author

Hi there, I’m Chef de vacanta

Categorii

  • Destinații de vacanță
  • Featured
  • Informații utile
  • Oferte
  • Știri
  • Topuri
  • Uncategorized
  • Vacanțe în America
  • Vacanțe în Asia
  • Vacanțe în Europa
  • Vacanțe în România

Tags

bilete de avion bilete de avion ieftine brasov bucuresti cluj-napoca destinatii de vacanta destinații de vacanță românia grecia italia litoralul romanesc mamaia tarom turism romania wizz air

Telefon: 0773.822.704
E-mail: contact.chefdevacanta[a]gmail.com
© Chef de vacanta. Toate drepturile rezervate. Politica de cookies